Lene

marți, 16 iunie 2009

Azi de dimineata eram la meditatie. Si muream. Muream de somn. Ati vezut Tom&Jerry? E un episod cand Tom nu poate sa-si tina ochii deschisi asa ca isi deseneaza pe pleoape pupilele. In acelasi stadiu eram si eu. Taceam si incercam sa-mi mentin pozitia aia de om care cugeta. Pe dracu... Ma gandeam la mancare.

De fiecare data cand nu pot sa gandesc, sau mai bine zis nu pot sa fiu atenta, ma gandesc la dulciuri si la cafea, in speta la ciocolata. Pare cel putin dubios, stiu ca fizic nu pare, dar sunt foarte pofticioasa. Ma gandeam de data asta la o inghetata de vanilie cu caramel si de ce nu, ar fi mers si o felie mare de tort de ciocolata bine insiropat, a, si daca tot vorbim de dulciuri, totul s-ar fi asortat cu un pahar de vin alb, demi-sec. Si, nu, nu sunt alcoolica, sunt doar diabetica in devenire.

Si nu doar atat. Sa poti sa alergi de fiecare data cand ai chef pe o plaja goala. Imi amintesc anu' trecut cand am ajuns la mare. Era seara. Am fost sa alergam. Eu am stat intr-un foisor si m-am uitat. A fost cea mai frumoasa "alergare" din viata mea. E o chestie cu libertatea asta, ca niciodata nu ai prea multa, de fapt singura garantie la libertatii este singuratatea, e un fel de echivalenta intre ele. Luati-o cum vreti, dar intototdeauna oamenii reperezinta o constragere, fie ca depinzi de ei, fie ca depind de tine, fie ca ai nevoie de ei, fie ca au nevoie de tine. Iti inhiba elenaul, dorinta de libertate, de salbaticie, de primitivism.Ei si cu rigorile lor...E, plaja aia era goala, treceau uneori cate unii, dar era doar "unii", era prea intuneric ca sa capete vreo identitate sau ca sa ti se intipareasca in minte vreo expresie, vreo imagine, vreo fata.

Singuratea e buna, e buna atata timp cat nu devii o persoana atat de plicticoasa incat sa te plictisesti si pe tine. Cred ca poti fi oricum, doar insipid nu. Oamenii iti iarta orice, uneori si apreciaza si te invidiaza pentru cele mai strambe insusiri dar n-o sa te ierte niciodata daca ii plictisesti. Poti inspira slabiciune, teama, furie, ura, rautate, orice. Poti fi puternic, placut, plangacios, ipohondru, antipatic, uracios, oricum. Dar nu plicticos. Trebuie sa fii cineva, sa exprimi orice, sa faci ceva.

Apropo, cel mai ingrozitor este sa citesti o carte plicticoasa pentru ca nu ai altceva mai bun de facut. Acum citesc niste povestiri de Thomas Wolfe, parca toata literatura americana e la fel ( sau cel putin ce am citit eu). E ticsita de revelatii si trairi banale, mediocre si parca lispsite de viata. De ce as vrea sa citesc descrierea a tot ceea ce trece pasiv pe langa mine, de ce as vrea sa descopar detaliile cand se pierde esenta intregului? Paradoxal, cartea (povestea) mea preferata apartine literaturii americane. Dar are ceva diferit, are o vigoare care capata contur, care capata forma. E ca si cum as citi despre mine.

Si m-am trezit cand am iesit pe usa. Am crezut ca o sa ma lovesc de o mobila. E ca atunci cand esti beat, dar te incapatanezi sa stai intr-un picior. Ah, si am atatea lucruri de facut si iar m-am luat cu lenea. Capricioasa stare. Intr-o zi o sa ma asez pe un sezlong la soare, o sa-l intalnesc pe Jack Nicholson si... "Ceva ceva tot o iesi".