Perfect

miercuri, 10 iunie 2009

Mi-am luat o bere rece din frigider, m-am asezat pe scaun, mi-am intins picioarele pe celalalt si am inceput sa scriu.

Ma uit in jur, e relativ ordine, in mare parte sunt doar cateva carti si reviste aruncate. Privesc pe geam, am o priveliste frmoasa, e pur si simplu frumoasa, are ceva pitoresc, ceva urban, ceva grandios, ceva marunt, ceva din toate si nimic din fiecare. Ma afund in scaun, e atat de mare si moale incat as putea ramane aici o viata. Nu e nici cald, nici frig, domneste peste tot o stare de comfort si prospetime. In jurul meu sunt flori, multe flori si majoritatea sunt inflorite. In principiu nu ma omor dupa ele, dar nici nu-mi displac. Nu am rabdare si timp sa am grija de ele si in plus nu-mi spun mare lucru. Sunt prea plapande, mie imi plac lucrurile tari, ferme, care nu dispar la o simpla boare de vant. Cand eram mica ma duceam la bunicamea si de fiecare data rupeam toate florile, probabil niciodata n-am fost un copil adorabil si gingas, ci mai de graba un fel de "terminator" in miniatura. Si am ramas asa, mai putin in ceea ce priveste starea miniaturala. Tin minte, odata la mare, aveam o broasca testoasa (a fost printre putinele animale pe care le-am avut) si cand incepuse sa se usureze in rodul de flori al (celeilalte) bunici, a confiscat-o. N-am fost prea trista, dar intre flori si broasca, as fi ales animalu'. Era simpatica, era lenesa si ii placeau cartofii prajiti. Acum intelegeti de ce n-am avut niciodata o relatie prea buna cu florile.

In fine, nu vroiam sa scriu nici despre flori, nici despre bunicile mele si cu atat mai putin despre o broasca testoasa. Vroiam sa vorbesc despre mine. E perfect. Totul e perfect. Miroase a cafea si gura mea are gust de Salitos. E soare, dar nu dogoreste, se aude incet muzica. Nu stiu ce zice, n-am stiut niciodata. E ceva aproape armonic. Mereu viata mea a fost haotica, principala cauza fiind eu insumi, acum nu mai e asa si asta nu mi se datoreaza mie. E ca si cum ai tine in mana doi magneti de acelasi pol, se resping, dar daca ii intorci, au poli diferiti si se atrag. Eu am intors magnetii, dar nu eu sunt responsabila pentru atractia lor. Sunt legile fizicii, providenta, natura, lumea.

Viata mea e perfecta, nu acum si nici de acum in colo, ci asa a fost din totdeauna. Nici prea greu, nici prea usor, nici prea mult, nici prea putin, nici prea incet, nici prea repede. A fost ca un puzzel pentru care am cautat mereu piesa lipsa, cand eu de fapt aveam poza completa. Multa lume mi-a zis ca am viata perfecta, dar de fiecare data imi spuneam, ce stiu ei...Dar se pare ca stiau mai multe decat am banuit eu vreodata. Am fost furioasa, am fost fost impacienta, am fost rea, am fost egoista, am fost mincionoasa, am fost infatuata, am fost incorigibila, am fost... dar nu mai sunt. Si nici nu mai vreau, de fapt vreau sa raman asa, vreau sa fiu eu sau mai bine spus sa devin Eu.

Imi amintesc o betie recenta cand era o noapte cu luna plina, dar era innorat. As fi putut sa jur ca era rasaritul. Si cred ca asa era, nu e nimic deosebit ca soarele sa rasara dimineata, ci din contra. Adevarata minune este cand rasare in mijlocul noptii.

Ps: asculta